Timpul nu este niciodată suficient. Cutii poștale debordante, grămezi de haine de călcat, vacanțe de rezervat: toată lumea trăiește cu spectrul tuturor treburilor neterminate. Și se trezește să întocmească liste și să facă planuri pentru a-și optimiza timpul. Cu toate acestea, ajungem să uităm cheia problemei: cum să petrecem cel mai bine ziua?
Timp: o carte pentru a învăța cum să o gestionezi
Gestionarea timpului este în centrul gândurilor tuturor. Încercați să puneți la punct stratageme pentru a le folosi cât mai bine. Dar suntem siguri că maximizarea productivității noastre, construirea rutinei zilnice perfecte, încadrarea în toate întâlnirile este calea care duce la o existență plină și plină de sens? Oliver Burkeman, editorialist la Guardian și autor de bestselleruri, este autorul cărții „Cum am mai mult timp?” (Vallardi).În manualul său, el promite că va elibera oamenii de obsesia de a „trebuie să facă totul”. O invitație practică, dar profundă, de a-și îmbrățișa limitele și de a renunța la iluzia controlului total, recunoscând bucuria și importanța ascunsă în fiecare mică alegere făcută.
Iluzia de a putea face totul
Burkeman, după ce a încercat în toate modurile să-și crească eficiența pentru a câștiga timp, a ajuns să se ciocnească de un adevăr inevitabil: dacă timpul arată ca o bandă rulantă de neoprit, a deveni mai productiv înseamnă a crește viteza benzii, a crește descurajarea în fața listelor mereu noi de lucruri de făcut. A ajuns apoi la o conștientizare: problema nu stă în caracterul finit al timpului, ci în obsesia de a avea totul sub control, în iluzia că se poate face totul și chiar mai mult într-un timp finit, amânând la infinit momentul. în care ne vom putea bucura de viață.
Învață să amâni
«Problema nu este că timpul nostru este limitat, ci că am moștenit, fără să știm, un set de idei problematice despre cum să profităm la maximum, pe care ne simțim obligați să acționăm și care doar vor face situația mai proastă”. În fața acestei afecțiuni, «Bunul procrastinator acceptă faptul că nu poate face totul, apoi decide în cel mai bun mod posibil pe ce să se concentreze și pe ce să neglijeze. Procrastinatorul rău, în schimb, se trezește paralizat tocmai pentru că nu suportă gândul de a-și înfrunta limitările. Limitele pe care încercăm să le evităm cu acest comportament auto-vătămator nu au deseori nimic de-a face cu cât de mult vom putea face în timpul disponibil; de obicei sunt legate de preocupări legate de talentul nostru, de răspunsul altor persoane sau de faptul că lucrurile nu vor decurge conform planului”, continuă autorul.
