Anxietatea și stresul sunt adesea cauza gândirii excesive sau a gândirii prea mult. Dar dacă gândirea este atât de utilă, de ce oamenii se pierd în gânduri și neliniște? Analizarea constantă a vieții și a sinelui nu este de obicei dorită, este de neoprit și contraproductiv. În mod normal, creierul nostru ne ajută să rezolvăm problemele și să înțelegem lucrurile mai clar, gândirea excesivă produce efectul opus. Deci, ce să faci pentru a ieși din acest vârtej?
Gândire excesivă și nefericire
Gândirea prea mult este una dintre principalele cauze ale nefericirii. De multe ori rămânem blocați într-un ciclu nesfârșit de gânduri și acest lucru generează disconfort. Soluția este să rămâneți în prezent și să vă luați mintea de la lucrurile care nu contează. Nick Trenton, un psiholog comportamental, explică acest lucru în cea mai recentă lucrare a sa, „Stop Overthinking” (LSWR). O carte pentru toți cei care își pierd mințile în capcana anxietății și stresului. Autorul se bazează pe principiile psihologiei comportamentale și ghidează cititorii prin obstacole cu tehnici și strategii care ajută la reducerea anxietății, la controlul gândurilor și la schimbarea obiceiurilor mentale.
Anxietate: cauze posibile
Ceea ce pare clar este că anxietatea generează supra-gândire, dar care este baza tulburării de anxietate? „Cercetarea cauzelor anxietății este încă în desfășurare. Unele teorii concurente sugerează că este o chestiune de personalitate sau o predispoziție biologică, adică moștenită de la părinți la fel de anxioși.Anxietatea apare adesea alături de alte tulburări, atât mentale (cum ar fi depresia) cât și fizice (cum ar fi sindromul colonului iritabil). Cu toate acestea, s-a observat că anumite grupuri, de exemplu femeile, suferă mai mult de aceasta și că elemente precum dieta, stilul de viață stresant, traumele anterioare și chiar cultura joacă un rol activ”, explică Trenton.
Anxietate și genetică
«Niciun expert nu a reușit vreodată să identifice cu o certitudine absolută o singură cauză genetică a anxietății. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit o componentă genetică. Dr. Purves, împreună cu alții din studiul Molecular Psychiatry, publicat în 2019, a susținut că cromozomul 9 poartă gene asociate cu dezvoltarea anxietății. A avea aceste gene, însă, nu înseamnă în niciun caz că vei dezvolta anxietate. Studiul continuă să explice că tulburările de anxietate au o rată de ereditabilitate de 26%. Dar restul de 74%? Acest lucru depinde de mediu și de factori precum istoria familiei, experiențele trecute și stilul de viață actual.Acest tip de cercetare poate fi complex deoarece există două moduri de a „moșteni” anxietatea de la părinți: una este genetică, ceal altă rezidă în parenting, în experiențele noastre formative timpurii și așa mai departe. Este deci complicată separarea elementelor de influență genetică de cele comportamentale”, continuă expertul.
Stres: pozitiv sau negativ?
«Stresul nu este un lucru rău. Dacă este „eustress”, sau stres bun, vom avea un tip de presiune zilnică care ne inspiră, ne ține cu atenție și ne provoacă să ne îmbunătățim. Cu toate acestea, atunci când stresul devine prea intens, are efectul opus și funcționează doar pentru a ne epuiza resursele psihologice, făcându-ne să ne simțim incapabili să reacționăm. La ceal altă extremă, putem fi stresați și de lipsa completă de stimulare: este „hipostres” și apare atunci când mediul nostru nu ne provoacă suficient. Acest lucru ne arată că pentru a ne simți bine nu avem nevoie de un mediu lipsit de stres, ci de unul care să fie potrivit nevoilor noastre”, subliniază Trenton.
